Preşedintele Klaus Iohannis s-a vaccinat public anti Covid-19: “Ce bicepşi! Ce muşchi!” (FOTO, VIDEO)

by | Jan 15, 2021 | Actualitate | 0 comments

După ce a tot fost criticat de sceptici anul trecut că nu s-a vaccinat în prima etapă, iată că, în sfârşit, preşedintele Klaus Iohannis s-a vaccinat public, la Spitalul Militar Central. Şeful statului a primit o injecţie executată corect cu prima doză Pfizer Biontech. Numai că, după acest moment, toţi internauţii au uitat de dilema vaccinării şi au exclamat în cor: “Ce bicepşi! Ce muşchi! Ce bine lucrat la sală e braţul preşedintelui Iohannis!

 

Campania publică de vaccinare anti Covid-19 bate pasul pe loc

 

Lăsând gluma la o parte, faptul că şeful statului s-a vaccinat public, ar trebui să urnească din loc campania publică de vaccinare, care stagnează. Totuşi, există încă multe necunoscute legate de momentul în care vor fi, în sfârşit, gata toate centrele de vaccinare şi când vor fi definitivate toate procedurile privind programarea.

 

Cine are prioritate la vaccinare în România

 

În România, în prima etapă de vaccinare au avut prioritate cadrele medicale, urmând ca în etapa a două să poată fi imunizate persoanele peste 65 de ani, bolnavii cronici, precum şi lucrătorii din domeniile esenţiale. Abia în etapa a treia se vor putea vaccina anti Covid-19 toate persoanele peste 18 ani.

Citeste mai multe despre: Klaus Iohannis | vaccin anti Covid-19

Distribuie pe social media

Top articole

Cele mai citite

Ultimele stiri

Urmareste-ne pe Facebook