Primul scandal în Coaliţia de Guvernare: Iubita ministrului PLUS al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, atacă Guvernul Cîţu

by | Jan 6, 2021 | Actualitate | 0 comments

Se ştia de mai demult că nu există strop de iubire între cei de la USR-PLUS şi cei din PNL, dar era de aşteptat ca războiul să înceapă un pic mai târziu, nu imediat după formarea Coaliţiei de guvernare. Iată că prima rafală e trasă din anturajul ministrului PLUS al Sănătăţii, Vlad Voiculescu. Iubita acestuia, Laura Ştefănuţ, a semnat în Libertatea un material de opinie al cărui titlu spune totul: “Cum distruge noul Guvern Cîţu Garda de Mediu”. E vorba, evident, de Guvernul din care face parte chiar iubitul său…

 

Laura Ştefănuţ consideră că Guvernul din care face parte iubitul său e “indiferent la crimele de mediu”

 

Cumva era de aşteptat ca primele atacuri între USR-PLUS şi PNL să vină din zona lui Vlad Voiculescu şi a grupării Cioloş, aceştia fiind cei mai vocali critici ai liberalilor. În schimb, faptul că Vlad Voiculescu îşi foloseşte prietena pentru a ataca nu pare a fi tocmai fair-play.

În editorialul din Libertatea, Laura Ştefănuţ vorbeşte de “un guvern indiferent la crimele de mediu” şi de faptul că ministrul mediului din Guvernul din care face parte şi iubitul său e contestat de societatea civilă.

 

De când a început povestea de iubire dintre Vlad Voiculescu şi Laura Ştefănuţ

 

Laura Ştefănuş şi Vlad Voiculescu formează oficial un cuplu de la finalul anului trecut. Atunci, Ştefănuţ anunţa public că a decis să nu mai scrie în Libertatea decât în pagina de opinii. “Momentan, am hotărât să mă retrag din investigații jurnalistice și să scriu pe secțiunea de Opinii. Fiindcă sunt într-o relație cu candidatul la primărie Vlad Voiculescu”, scria aceasta pe Facebook.

Clarificări despre cum am ajuns “fostă”

Acum câteva zile am fost semnată în Libertatea ca “fostă jurnalistă”. Motivele…

Publicată de Laura Ștefănuț pe Miercuri, 29 ianuarie 2020

Citeste mai multe despre: Laura Ştefănuţ | Vlad Voiculescu

Distribuie pe social media

Top articole

Cele mai citite

Ultimele stiri

Urmareste-ne pe Facebook